Comunicat de presă privind sancţionarea disciplinară a domnului Marinescu Liviu, judecător în cadrul Judecătoriei Braşov

˝Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie, republicată)

În şedinţa din data de 22 aprilie 2015, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Marinescu Liviu, judecător în cadrul Judecătoriei Braşov.
În temeiul prevederilor art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Secţia pentru judecători a aplicat domnului Marinescu Liviu, judecător în cadrul Judecătoriei Braşov, sancţiunea disciplinară constând în “diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pe o perioadă de 6 luni” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I şi lit. t) raportat la art. 991 alin. 2 din acelaşi act normativ – „nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor…“ şi “exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”.
Hotărârea pronunţată de Secţia pentru judecători poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading