Ministrul apărării naţionale a aprobat ca o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, să efectueze astăzi, 30 septembrie, o misiune umanitară de urgenţă către Aeroportul Cluj-Napoca, pentru transferul către Capitală a patru pacienţi adulţi care au suferit arsuri într-un incendiu izbucnit la o locuinţă din localitatea Noşlac, judeţul Alba.
Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, la ora 22.30.
Pacienţii sunt asistaţi pe timpul zborului de o echipă medicală coordonată de SMURD, echipă sprijinită de locotenent-colonel Dragoş Tudose, medic, caporal Cristinel Panait, paramedic, şi caporal Gabriel Păunescu, salvator, din cadrul Bazei 90 Transport Aerian.
Misiunea este executată la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne iar echipajul este format din căpitan-comandor Emil Tecuceanu, locotenent-comandor Ovidiu Dragomir, căpitan Claudia Voicu şi maistru militar Ovidiu Lupu.
Biroul de presă
Discover more from #News247WorldPress
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

