Întâlnire bilaterală cu ministrul apărării din Georgia

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

Direcţia Informare şi Relaţii Publice

tel./fax: 021 319 60 22

e-mail: presamapn@mapn.ro

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, s-a întâlnit joi, 8 octombrie, cu omologul georgian, Tinatin Khidasheli, la Bruxelles, în marja Reuniunii Consiliului Nord-Atlantic.

“Doresc să reiterez interesul României de a menţine, în vecinătatea sa imediată, o zonă de stabilitate. De aceea, vom continua să sprijinim eforturile depuse de Georgia în cadrul proceselor de transformare, în deplin acord cu agenda reformelor solicitate de comunitatea europeană şi euro-atlantică, mai ales că ţara noastră şi-a asumat de-a lungul timpului şi va continua să îşi asume rolul de Ambasadă punct de contact NATO în două dintre cele trei ţări din Caucazul de Sud”, a declarat ministrul Mircea Duşa.

Oficialul român a arătat determinarea ţării noastre de a sprijini demersurile georgiene de continuare a implementării reformelor în domeniul apărării, în special prin oferirea de asistenţă în procesul de instruire şi participarea în comun la exerciţii militare regionale.

De asemenea, ministrul Mircea Duşa a salutat accederea Georgiei ca membru cu drepturi depline la Procesul Reuniunilor Miniştrilor Apărării din Sud-Estul Europei (SEDM) şi a încurajat participarea acestei ţări la proiectele dezvoltate în cadrul acestei iniţiative, inclusiv la Forţa Multinaţională de Pace din Sud-Estul Europei (MPFSEE), respectiv componenta operaţională a acesteia, SEEBRIG.

Demnitarul român a subliniat faptul că în contextul crizei ruso-ucrainene, care a modificat dramatic mediul european de securitate, România, ca stat al NATO aflat la graniţa estică a Alianţei, acordă o atenţie deosebită consolidării securităţii proprii, precum şi a aliaţilor de pe întreg flancul estic.

În final, cei doi miniştri au apreciat că ritmul susţinut de care a beneficiat până acum implementarea Pachetului substanţial NATO-Georgia, probat prin încadrarea în reperele temporale asumate de aliaţi, se va menţine pe tot parcursul acestui proces.

Biroul de Presă al M.Ap.N.

Tel./Fax 021/319.60.22


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading