Poliția Română, prin Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, organizează, în perioada 12 – 15 octombrie a.c., conferinţa internaţională cu tema ,,Cooperare regională în domeniul protecţiei martorilor – factor esenţial în combaterea marii criminalităţii’’.
La conferinţă, alături de poliţiştii români, participă specialişti din Albania, Belgia, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Moldova.
Activitatea urmăreşte îmbunătăţirea cooperării regionale şi internaţionale în domeniul protecţiei martorilor, în contextul în care măsurile de protecţie trebuie adaptate permanent cu un pas înaintea grupărilor infracţionale, ce pot pune în pericol viaţa şi integritatea martorilor.
Organizarea conferinței în ţara noastră reprezintă un semn de apreciere pentru profesionalismul şi experienţa polițiștilor români în domeniu și pentru încrederea de care se bucură Poliția Română la nivel internaţional.
Evenimentul se desfăşoară la Tulcea, cu sprijinul fundaţiei Hanns Seidel.
Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor reprezintă structura specializată a Poliţiei Române care ia toate măsurile necesare pentru protecţia martorilor, cu asigurarea confidenţialităţii informaţiilor gestionate.
Discover more from #News247WorldPress
Subscribe to get the latest posts sent to your email.



