Comunicat de presă privind încuviinţarea percheziţiei, reţinerii şi arestării preventive a domnului Dan Anton, judecător în cadrul Curţii de Apel Iaşi

 

Comunicat de presă

privind încuviinţarea percheziţiei, reţinerii şi arestării preventive a domnului Dan Anton, judecător în cadrul Curţii de Apel Iaşi

În şedinţa din data de 20 octombrie 2015, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat percheziţia domiciliară şi corporală, reţinerea şi arestarea preventivă adomnului Dan Anton, judecător în cadrul Curţii de Apel Iaşi.

Hotărârea a fost luată în baza art. 42 alin (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, conform căruia „Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii încuviinţează percheziţia, reţinerea, arestarea preventivă sau arestul la domiciliu cu privire la judecători…” şi art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit căruia „Judecătorii, procurorii şi magistraţii – asistenţi pot fi percheziţionaţi, reţinuţi, arestaţi la domiciliu sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii”.

Solicitarea de încuviinţare a percheziţiei, reţinerii şi arestării preventive a fost prezentată Secţiei pentru judecători a Consiliului de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, în cadrul unei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni contra libertăţii persoanei, comise în perioada 2014-2015.

                                                      

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading