Comunicat de presă
privind suspendarea din funcţie a domnului Dan Anton,
judecător în cadrul Curţii de Apel Iaşi
În şedinţa din data de 26 octombrie 2015, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţie, începând cu această dată, a domnului Dan Anton, judecător în cadrul Curţii de Apel Iaşi, ca urmare a dispunerii faţă de acesta a măsurii arestării preventive.
Măsura arestării preventive a fost dispusă pentru o perioadă de 30 de zile prin încheierea nedefinitivă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală la data de 22 octombrie 2015, la propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.
Hotărârea de suspendare din funcţie a fost luată de Secţia pentru judecători în temeiul dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, conform cărora secţiile Consiliuluidispun suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor şi art. 62 alin. (1) lit. a1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora judecătorul este suspendat din funcţie când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă.
Reamintim că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, efectuează cercetări în cadrul unei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni contra libertăţii persoanei, comise în perioada 2014-2015.
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media
Discover more from #News247WorldPress
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

