Nr. 846/15.676 din 30 decembrie 2015
Dragi colaboratori din mass-media,
Am deosebita plăcere de a vă adresa un cuvânt de prețuire, pentru parteneriatul nescris care, de-a lungul timpului, ne-a călăuzit activitatea profesională, în spiritul valorilor comune pe care le slujim, dreptatea şi adevărul.
Prin rolul său de a contura opinii și de a forma atitudini, implicarea mass-media în informarea constantă cu privire la rezultatele obținute de polițiștii bihoreni servește interesului beneficiarului final, cetățeanul, aspiraţiilor acestuia către legalitate, ordine şi siguranţă civică, dar și menținerii unui înalt standard de calitate a activității desfășurată de poliţiştii bihoreni.
Ca o consecință directă, remarc întărirea încrederii cetăţenilor în instituţia Poliţiei și evoluția respectului faţă de nobila profesie de poliţist, odată cu mediatizarea constantă a eforturilor depuse de polițiștii bihoreni pentru înfăptuirea unui act poliţienesc performant, a unui serviciu public de calitate pentru toţi cei pe care, zi de zi, îi slujim.
În numele echipei manageriale şi al meu personal, vă asigur de întreaga noastră consideraţie și vă adresez acum, în prag de An Nou, cele mai sincere gânduri şi urări de succes în activitatea profesională și multă sănătate alături de familiile dumneavoastră!
Cu deosebită stimă,
Şeful Inspectoratului de Poliție Județean Bihor,
Chestor de poliție,
Dr. Liviu POPA
Discover more from #News247WorldPress
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

