07 martie 2016 – 80.774 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare, după prima săptămână din calendarul înscrierilor
Potrivit datelor înregistrate în sistem, în această perioadă au fost completate la nivel naţional 80.774 de cereri. Dintre acestea, 69.145 de cereri (85,6%) vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2016, iar 11.629 de cereri (14,4%), copiii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2016).
Citeşte comunicatul
- 07 martie 2016 – Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare a finalizat evaluarea proiectelor de manuale şcolare pentru clasa a IV-a
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), ca autoritate contractantă, a finalizat evaluarea proiectelor de manuale corespunzătoare noilor programe şcolare pentru clasa a IV-a şi a transmis ofertanţilor prezenţi la licitaţie, la finele săptămânii trecute, comunicările privind rezultatul procedurii.
Citeşte comunicatul
- 07 martie 2016 – Ministrul Adrian Curaj participă la vizita oficială efectuată de preşedintele Klaus Iohannis în Israel
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, domnul Adrian Curaj, face parte din delegaţia condusă de preşedintele Klaus Iohannis, care în perioada 7-9 martie, efectuează o vizită oficială în Israel.
Citeşte comunicatul
- 05 martie 2016 – Erată comunicat: Rezultatele simulării la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a (22-24 februarie).
Citeşte comunicatul
- 04 martie 2016 – Simularea la nivel naţional a examenului de bacalaureat (clasele a XI-a şi a XII-a) se desfăşoară în perioada 7-10 martie
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice organizează în perioada 7 – 10 martie, la nivel naţional, simularea examenului de bacalaureat, pentru cei peste 345.000 de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a.
Citeşte comunicatul
- Unitatea Executivă pentru Finanţarea Invăţământului Superior a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării –UEFISCDI organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată -6 luni a unui post temporar vacant de Expert IAS (modelare şi prognoză) Serviciul Finanţarea Învăţământului Superior
- Unitatea Executivă pentru Finanţarea Invăţământului Superior a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării –UEFISCDI organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 5 functii contractuale de execuție vacante
- LISTA CUPRINZÂND REZULTATELE SELECȚIEI DOSARELOR LA CONCURSUL organizat pentru ocuparea a unui post contractual vacant de consilier IA in cadrul Directiei Buget-Finante
- Concursul “MADE FOR EUROPE” – ediţia 2016
- Competiția Națională “ŞCOALA EUROPEANĂ” – ediţia 2016
- Premiaţii la Concursului de ortografie “Implom József” pentru clasele IX-XII − ediția 2016, nominalizat în Calendarul concursurilor școlare finanțate de către M.E.N.C.Ș. în anul școlar 2015-2016, nr. 27491/12.02.2016, secțiunea 1.Concursuri școlare pe domenii/, discipline de studiu, poz. 02., desfășurat la Sfântu Gheorghe, în perioada 04.02.2016 − 06.02.2016
- Seminar SUERD Platforma Tineret: “Learning Pathways to Social Cohesion – Synergies between formal and non-formal Education”, Viena (Austria), 17 – 19 mai 2016
- “Tinerii Dezbat” – ediția 2016
- Nota MENCS nr. 26689/4.02.2016 de aprobare a sumelor repartizate inspectoratelor școlare pentru achiziționarea de rechizite școlare pentru anul școlar 2016-2017
- OMENCS nr. 3114/01.02.2016 privind acreditarea programelor de formare continuă
Sursa: MENCS
By
Robert Williams
Editor in Chief
Discover more from #News247WorldPress
Subscribe to get the latest posts sent to your email.


