News:250 de subofițeri jandarmi în rezervă pot reveni în structurile Jandarmeriei Române

angajare3În contextul implementării măsurilor stabilite la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru atingerea obiectivului asumat în ceea ce privește reducerea deficitului de personal cu care se confruntă structurile ministerului, Jandarmeria Română anunță inițierea procedurii de încadrare a 250 de posturi vacante la nivel național, începând cu data de 01.04.2016.

La concursurile ce vor fi organizate pentru ocuparea acestor posturi se pot înscrie doar subofițeri în rezervă care îndeplinesc condițiile necesare în vederea rechemării în activitate, în conformitate cu art. 40  lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, coroborat cu actele normative interne. Posturile sunt alocate conform analizei privind necesarul operativ, în raport cu activitățile desfășurate la nivelul structurilor Jandarmeriei Române.

Anunțurile de concurs vor fi emise de fiecare dintre unitățile beneficiare. Situația acestora, precum și a numărului de posturi care vor fi scoase la concurs este următoarea:

  • Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București – 39 de posturi;
  • Baza de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române – 9 posturi;
  • Unitatea Specială 30 Jandarmi Protecție Instituțională „Obiective Diplomatice” București – 11 posturi;
  • Unitatea Specială 70 Jandarmi Protecţie Instituţională București – 9 posturi;
  • Unitatea Specială 79 Jandarmi Protecţie Instituţională București – 35 de posturi;
  • Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov – 9 posturi;
  • Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești – 5 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad – 5 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov – 4 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila – 6 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin – 2 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași – 3 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj – 4 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța – 5 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna – 5 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați – 2 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita – 15 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara – 10 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița – 1 post;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Ilfov – 20 de posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș – 4 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți – 3 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Mureș – 6 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova – 6 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu – 6 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș – 16 posturi;
  • Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea – 10 posturi

Publicitatea anunţurilor de recrutare se va face începând cu data de 01.04.2016, individual de către fiecare dintre unităţile nominalizate mai sus, conform prevederilor legale, pe paginile web oficiale ale acestora sau, după caz, la adresa www.jandarmeriaromana.ro.

Informaţii suplimentare privind modalităţile de înscriere şi participare la concurs, condiţiile de recrutare, probe de selecţie şi criterii de departajare a candidaţilor, vor putea fi obţinute, începând cu data menţionată, direct de la structurile de resurse umane ale unităţilor care organizează concursurile.

Sursa: Jandarmeria Romana

By

Robert Williams

Editor in Chief


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading