Facultatea de securitate şi apărare şi Şcoala doctorală din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I” organizează, în perioada 14-15.04.2016, a XII-a Conferinţă ştiinţifică internaţională Strategii XXI cu tema „STRATEGIC CHANGES IN SECURITY AND INTERNATIONAL RELATIONS”.
Manifestarea ştiinţifică oferă cadrul academic adecvat pentru schimburile de idei, exprimarea opiniilor şi comunicarea celor mai noi rezultate ale cercetării în domeniile securităţii şi apărării, managementului crizelor şi prevenirii conflictelor, sistemelor informaţionale şi a securităţii cibernetice, dreptului internaţional public, fenomenului militar contemporan, precum şi în domenii conexe acestora.
Programul evenimentului include inaugurarea Laboratorului de management al crizelor, prevenirea conflictelor şi cyber security, în care se vor desfăşura ore de specialitate ale programelor de studii de licenţă, master, doctorat şi ale cursurilor postuniversitare din Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.
La manifestare sunt invitaţi să participe: personalităţi din mediul academic, cadre didactice universitare, cercetători ştiinţifici şi specialişti din ţară şi din străinătate, experţi militari şi civili, doctoranzi, studenţi şi cursanţi, diplomaţi militari acreditaţi la Bucureşti, reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale şi ai mass-media.
Evenimentul ştiinţific este organizat în limba engleză, pe următoarele secţiuni: Theoretical Aspects of Security and International Relations, Processes and Phenomena of Globalization, European and Euro-Atlantic Integration, Geopolitics, Geostrategy and Defense Studies, Crisis Management and Conflict Prevention, NATO Policies and Strategies, Public International Law, Public and Intercultural Communication and Social Security, Information Systems, Intelligence, and Cyber Security, Defense Resource Management, Education Sciences.
Din cele peste 200 de articole înscrise, în urma evaluărilor au fost acceptate 124 articole, publicate în trei volume, ce pot fi accesate la adresa http://www.strategii21.ro/index.php/en/conference-proceedings.
Articolele Conferinţei Strategii XXI sunt indexate, începând cu anul 2012, în baza de date internaţionale ProQuest Central.
Secția Presă/M.Ap.N.
Tel/Fax 021/319 60 22
Discover more from #News247WorldPress
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

