News:GRUPARE INFRACȚIONALĂ SPECIALIZATĂ ÎN TRAFIC DE MINORI, DESTRUCTURATĂ

GRUPARE INFRACȚIONALĂ SPECIALIZATĂ ÎN TRAFIC DE MINORI, DESTRUCTURATĂ

 

                   Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Vrancea și procurorii D.I.IC.O.T. au destructurat o grupare infractională specializată în trafic de persoane.,/ 4 persoane au fost reținute.

 

La data de 12 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au desfășurat o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale specializată în trafic de minori.

 

Cei în cauză au fost prinși în flagrant în timp ce încasau banii si supravegheau două minore, în vârstă de 17 respectiv 16 ani, pe care le-ar fi obligat să întrețină relații sexuale cu diverși clenți.

 

La acțiune au participat și luptători Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.

 

În fapt, din cercetări a reieșit că, în perioada 2015-2016, membrii grupării ar fi racolat tinere minore din Vrancea si din județele limitrofe, pe care le-ar fi obligat să practice prostituția în folosul lor.

 

În cadrul acțiunii, au fost efectuate 5 perchezitii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate sume de bani și 10 telefoane mobile folosite pentru convorbirile cu clienții.

 

10 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T.- B.T. Vrancea, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

 

În urma administrării probatoriului, o femeie, de 30 de ani, și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 30 de ani, au fost reținuți, sub aspectul  săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de minori, urmând a fi prezentați Tribunalului Vrancea, cu propunere de arestare preventive.


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading