Academia de Politie : Scandal de inselaciune

Nr. 757/VIII-3/2016                                                                                                    19 aprilie 2016

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata ungureanu georgeta ştefania, profesor universitar doctor şi conducător de doctorat în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, sub aspectul săvârşirii a 9 infracţiuni de  înşelăciune, 5 infracţiuni de uz de fals, 6 infracţiuni de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu şi o infracţiune de abuz în serviciu.

De asemenea, prin ordonanţa din data de 15 aprilie 2016, faţă de aceasta a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele:

În perioada 2012 – 2013, în calitate de conducător de doctorat în cadrul instituţiei mai sus menţionată, inculpata Ungureanu Georgeta Ştefania a pretins şi primit de la nouă persoane (toate înmatriculate la Şcoala Doctorală) sume de bani ce reprezentau taxele aferente studiilor doctorale, cu sume cuprinse între 1000 lei – 15000 lei, ce ar fi trebuit achitate la casieria instituţiei, inducându-le în eroare cu privire la faptul că va achita personal taxele sau prin intermediul unor societăţi comerciale.

În fapt, inculpata nu a achitat respectivele taxe, ci a depus la dosarele doctoranzilor documente de plată (facturi, ordine de plată) false, fără acoperire în realitate.

Prin depunerea documentelor false, inculpata Ungureanu Georgeta Ştefania  i-a determinat pe angajaţii Şcolii Doctorale să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, fără vinovăţie, aşa încât Academia de Poliţie a prestat serviciile aferente, în condiţiile în care plata taxelor nu era efectuată.

De asemenea, în perioada 2013 – 2014, a refuzat predarea tezei de doctorat a unei persoane vătămate către Secretariatul Şcolii Doctorale, aşa încât dosarul acesteia să fie înaintat către Ministerul Educaţiei în vederea acordării titlului  de doctor, vătămând astfel interesele legitime ale persoanei vătămate de a i se acorda respectivul titlu.

Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.

 

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

 

 


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading