GRUPARE SPECIALIZATĂ ÎN TRAFIC DE MINORI ȘI TRAFIC DE PERSOANE DESTRUCTURATĂ

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi și procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iaşi au destructurat o grupare infracțională care ar fi exploatat sexual tinere, în Italia.     

 

La data de 12 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –Serviciul Teritorial Iaşi, au efectuat 5 percheziții domiciliare, pe raza municipiilor Iaşi şi Paşcani, pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate specializate în trafic de persoane.

 

Din cercetări a reieșit că 6 persoane (5 bărbați și o femeie) cu vârste cuprinse între 25 și 50 ani, ar fi constituit un grup infracţional organizat, pentru efectuarea de trafic de minori şi trafic de persoane.

 

În fapt, membrii grupării,  în perioada 2011 – 2016, ar fi recrutat prin înşelăciune 30 de tinere, dintre care 6 minore,  pe care le-ar fi cazat şi transportat în Roma – Italia,  unde   le-ar fi exploatat sexual  prin obligarea la practicarea prostituţiei la stradă. O parte dintre aceste tinere ar fi fost exploatate sexual şi în Iaşi.

 

În urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un autoturism de lux, 3.130 de euro, 400 de USD, 14 telefoane mobile, o tabletă, documente și înscrisuri cu valoare probatorie.

 

În urma administrării probatoriului, trei dintre persoanele în cauză au fost reținute pentru 24 de ore, iar față de alte două persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al Departamentului de Informații și Protecție Internă.

La acțiune au participat jandarmi din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău.


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading