Premierul Dacian Cioloș a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe din Republica Cipru, Ioannis Kasoulides

GUVERNUL ROMÂNIEI

17.05.2016

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Premierul Dacian Cioloș a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe din Republica Cipru, Ioannis Kasoulides

 

 

Premierul Dacian Cioloș l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe ministrul afacerilor externe din Republica Cipru, Ioannis Kasoulides, aflat în vizită oficială în România.

Cei doi oficiali au salutat relațiile prietenești tradiționale dintre România și Cipru, la nivel de state și de guverne și au subliniat necesitatea consolidării acestora printr-o cooperare susținută, atât bilaterală, cât și în cadrul Uniunii Europene și pe plan extern.

Cooperarea în domeniul energiei a fost de asemenea discutată din perspectiva potențialului de dezvoltare, prin stabilirea cadrului general de cooperare și prin crearea de condiții favorabile pentru promovarea eficienței energetice, a conservării energiei şi a surselor regenerabile de energie. Cu privire la perspectiva explorării gazelor naturale și a valorificării rezervelor de gaze descoperite în zona economică exclusivă a Republicii Cipru, premierul a reiterat disponibilitatea României de a sprijini formarea de specialişti în acest domeniu.

 

Biroul de presă


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading