PERSOANE SUPRAVEGHEATE JUDICIAR

       Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

       În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 113 de persoane şi au fost înregistrate 11 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.

      

În perioada 12 – 19 august a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 113 persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

 

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 18 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și faţă de 95 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.

 

În această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 11 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.

 

Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu arestarea preventivă (în 2 cazuri), din control judiciar în condamnare cu executare (1 caz) și din control judiciar în condamnare cu suspendare (1 caz).

 

De asemenea, în 7 situații a fost dispusă înlocuirea arestului la domiciliu cu arestarea preventivă.

 


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading