Nr. 1.146 din 6 septembrie 2016
ACȚIUNI PENTRU PROTEJAREA CĂLĂTORILOR
Polițiștii rutieri acționează, în toată țara, pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicate autovehicule de transport persoane.
Acțiunea vizează verificarea legalității transportului de persoane, a numărului de călători transportați, în funcție de capacitatea autovehiculului și valabilității inspecției tehnice periodice, respectarea regimului legal de viteză și verificarea perioadelor de conducere și odihnă a conducătorilor autovehiculelor de transport persoane.
Exemple:
* Ieri, în Brăila, polițiștii au depistat șoferul unui microbuz de transport persoane, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Valoarea indicată de aparatul alcotest a fost de 0.15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-a reținut permisul de conducere și a fost sancționat contravențional.
* În aceeași zi, polițiștii din Galați au depistat în trafic, pe Drumul Național 26, un conducător auto care efectua transport de persoane, având 12 călători în plus față de numărul de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Operatorul de transport a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 12.000 de lei.
Discover more from #News247WorldPress
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

