MAI este pregătit să asigure desfășurarea în bune condiții a misiunilor de ordine publică pe întreaga perioada electorală și în ziua votului

R O M Â N I A

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

COMUNICAT

Nr. 364 din 13 septembrie 2016

 

MAI este pregătit să asigure desfășurarea în bune condiții a misiunilor de ordine publică pe întreaga perioada electorală și în ziua votului 

Ministrul afacerilor interne, Ioan-Dragoș TUDORACHE, va conduce miercuri, 14 septembrie a.c., prima ședință a Comisiei Tehnice Centrale pentru organizarea alegerilor parlamentare care vor avea loc la data de 11 decembrie 2106.

Conform Hotărârii de Guvern 636/2016 privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016, Comisia Tehnică Centrală este prezidată de ministrul afacerilor interne și este alcătuită din reprezentanți ai  Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Ministerului Sănătății, Autorității Electorale Permanente, Institutului Național de Statistică, Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Agenției Naționale de Presă AGERPRES, Societății Române de Televiziune, Societății Române de Radiodifuziune și ai societăților de distribuție și furnizare a energiei electrice.

Ședința de lucru a Comisiei Tehnice Centrale va fi urmată de o videoconferință cu prefecții.

În ceea ce privește atribuțiile sale specifice, Ministerului Afacerilor Interne este pregătit să asigure desfășurarea în bune condiții a misiunilor de ordine publică pe întreaga perioada electorală și în ziua votului.

Convocarea de mâine reprezintă debutul activităților organizatorice pentru buna desfășurare a alegerilor parlamentare din această iarnă.

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading