Comunicat de presa MApN: Intrevederea ministrului apararii nationale cu ambasadorul Cehiei

Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leş, a primit miercuri, 8 martie, vizita ambasadorului Republicii Cehe în România, Vladimír Války. Întrevederea a constituit un bun prilej pentru abordarea unor subiecte de interes reciproc, cu accent pe dezvoltarea relaţiilor bilaterale în domeniul apărării şi cooperarea în cadrul NATO şi Uniunii Europene.

Ambele părţi au confirmat angajamentul pentru consolidarea relaţiilor de cooperare în actualul context de securitate, prin fructificarea potenţialului existent, atât în domenii cum sunt instruirea în comun,  învăţământul şi cercetarea, precum şi prin participarea la misiuni sub comandă NATO, UE şi ONU. În acelaşi timp, partea cehă a evidenţiat unele oportunităţi de colaborare în domeniul tehnico-militar.

A fost subliniat rolul major jucat de armatele celor două state în programe multinaţionale de dezvoltare a capabilităţilor militare, sub egida NATO şi UE, precum Gruparea Naţiunii Cadru coordonată de Germania.

Cei doi oficiali au susţinut necesitatea intensificării dialogului politico-militar dintre România şi Cehia, prin întâlniri la nivelul miniştrilor apărării, secretarilor de stat şi al şefilor statelor majore.

Secția Presă/M.Ap.N.

 


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading