Întrevederea ministrului apărării naţionale cu ambasadorul Statului Israel la Bucureşti

Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leș, a avut luni, 3 aprilie, o întrevedere cu ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, Tamar Samash,  la solicitarea acesteia.

Ministrul român al apărării a subliniat caracterul privilegiat al relaţiilor bilaterale, bazate pe interese strategice convergente şi valori comune. A exprimat convingerea că există un important potenţial de intensificare a cooperării în domenii cum sunt pregătirea şi instruirea forţelor, consolidarea dialogului strategic şi colaborarea tehnico-militară.

Oficialul român a prezentat priorităţile de înzestrare ale forţelor armate române, în contextul alocării a doi la sută din PIB pentru apărare, cu evidenţierea oportunităţilor de cooperare ce se deschid în acest context, inclusiv în domeniul tehnologiilor cu dublă utilizare, civil-militară.

Cele două părţi au prezentat rezultatele pozitive obţinute cu ocazia vizitei delegaţiei M.Ap.N. în Israel, de la începutul lunii martie a.c., convenind asupra necesităţii implementării oportune a activităţilor prevăzute în Planul bilateral de cooperare şi în Planul de cooperare tehnico-militară. În acelaşi timp, s-a discutat despre relansarea procesului de negociere între cele două ministere ale apărării a Acordului privind statutul forţelor.

 

 Secţia Presă

 

 


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading