Romania: CSM-Comunicat de presă privind propunerile de modificare a legilor justiţiei

170px-StemaCSM

COMUNICAT DE PRESĂ

PRIVIND PROPUNERILE DE MODIFICARE A LEGILOR JUSTIŢIEI

 

Având în vedere declaraţiile publice ale Ministrului Justiţiei din data de 23.08.2017 pe tema modificării legilor justiţiei, neurmate de transmiterea textului proiectului de lege, cuprinzând şi expunerea de motive necesară înţelegerii viziunii iniţiatorului actului normativ,  Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii face următoarele precizări:

Cele mai importante modificări preconizate ale legilor justiţiei, prezentate public, vin în contradicţie cu propunerile motivate formulate anterior de către Consiliul Superior al Magistraturii în urma  consultărilor sistemului judiciar.

Astfel, apreciem că unele din măsurile preconizate sporesc rolul factorului politic în organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar. Exemplificativ,

  • trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea ministrului justiţiei, reprezentant al puterii executive, cu afectarea directă a autonomiei instituţionale şi a independenţei funcţionale,
  • înființarea unei noi direcţii specializate, cu o competenţă exclusivă în cercetarea magistraţilor, este inoportună, nu este susţinută statistic şi nu reprezintă o prioritate pentru sistemul judiciar,
  • schimbarea sistemului de numire a procurorilor în funcţii de cel mai înalt nivel, eludează  posibilitatea Secţiei pentru procurori de a proceda la o selecţie directă a viitorilor candidaţi şi nu este similară procedurii propuse pentru numirea conducerii ICCJ la nivelul Secției pentru judecători.

De asemenea, propunerile privind răspunderea magistraților pot constitui un element de presiune în activitatea judecătorilor şi procurorilor, cu influență directă asupra calităţii actului de justiţie.

Nu în ultimul rând, celelalte măsuri referitoare la accederea în magistratură şi promovarea în funcții de execuţie au potențialul de a bloca funcționarea sistemului judiciar şi de a afecta modul actual de organizare şi funcționare a Institutului National al Magistraturii.

Concluzionând, chiar în lipsa proiectului de modificare a acestor legi, Secţia pentru procurori apreciază că aceste măsuri sunt de natură să afecteze independența sistemului judiciar, progresele înregistrate sau lupta împotriva corupției şi vin în contradicție flagrantă cu recomandările şi angajamentele asumate în cadrul MCV.

Consiliul Superior al Magistraturii îşi va exprima poziția motivată şi punctuală asupra propunerilor legislative în momentul în care acestea îi vor fi comunicate în condițiile legii, după consultarea sistemului judiciar.

 

SECŢIA PENTRU PROCURORI A CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading