Romania: Intâlnirea dintre domnul Tudorel TOADER, ministrul justiției și Comisarul european pentru uniunea de securitate, domnul Julian King

download

Comunicat de presă

Întâlnirea dintre domnul Tudorel TOADER, ministrul justiției și Comisarul european pentru uniunea de securitate, domnul Julian King 

Ministrul Justiţiei, domnul prof. univ. dr. Tudorel Toader și doamna secretar de stat conf. univ. dr. Marieta Safta au primit, astăzi, 18 septembrie 2017, vizita domnului Julian King, comisar european pentru uniunea de securitate. Vizita de lucru a avut loc la Ministerul Justiției şi este parte a întrevederilor pe care comisarul european le va avea în perioada 18-19 septembrie 2017, cu înalți oficiali din România în cadrul lucrărilor Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Discuțiile s-au axat pe aspecte referitoare la consolidarea relațiilor de cooperare și a măsurilor la nivel practic în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, prevenirea fenomenului radicalizării, inclusiv în mediul online, combaterea criminalității cibernetice și a criminalității organizate.

Ministrul Justiției a subliniat angajamentul ferm al Guvernului României de a respecta exigențele legislative și practice, precum și de a îndeplini riguros obligațiile ce derivă din măsurile agreate la nivelul UE.

Comisarul european a subliniat bunele relații de cooperare cu România și măsurile eficiente luate de România în contextul prevenirii și combaterii terorismului și criminalității cibernetice. Domnul Julian King și-a manifestat întreaga disponibilitate de a sprijini autoritățile române în perspectiva preluării de către România a președinției rotative a Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019.

BIROUL DE PRESĂ AL MINISTERULUI JUSTIŢIEI


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading