COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 160 din 1 iulie 2018
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit și pe timpul nopții în sprijinul populației afectate de inundații. Avertizările meteorologice și hidrologice au fost restrânse, situația revine la normal în zonele afectate.
Pe parcursul nopții trecute, angajații MAI au intervenit pentru salvarea/evacuarea a 45 persoane.
În acest moment nu mai sunt atenționări sau avertizări meteorologice în vigoare.
Mai sunt valabile avertizari hidrologice pana astăzi, 01.07.2018 la ora 16.00, respectiv mâine, 02.07.2018, la ora 16.00.
După finalizarea intervențiilor în zonele afectate, autoritățile locale vor face evaluarea pagubelor produse și se vor analiza variantele pentru sprijinirea populației în vederea refacerii locuințelor afectate.
În acest moment, traficul rutier este afectat pe 5 drumuri naționale și 13 drumuri județene, iar traficul feroviar este întrerupt pe 2 tronsoane de cale ferată, secția 205 Băbeni – Alunu la km feroviar 34+400 de metri și secţia de cale ferată 403 Braşov – Întorsura Buzăului pe raza localităţii Budila, după ce podul feroviar din localitate a fost dărâmat de viituri.
De asemenea, la primele ore ale diminetii se înregistrau întreruperi în alimentarea cu energie electrică în 5 localități din 3 județe (CV, HR și SV) unde erau afectați peste 200 de consumatori. Se acționează pentru remedierea situațiilor.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Neamț a fost convocat în această dimineață pentru analizarea situației de pe râurile Siret și Moldova, unde s-au înregistrat creșteri ale debitelor și luare măsurilor necesare.
Pe toată perioada în care efectele fenomenelor meteorologice s-au manifestat, Ministerul Afacerilor Interne a acționat cu peste 20.000 de angajați și aproximativ 7400 mijloace tehnice de intervenție.
Situația la nivel național este în continuare monitorizată prin Centrul Național de Conducere Integrată care funcționează la nivelul MAI pentru ca intervențiile în teren să se desfășoare în condiții optime din punct de vedere al resurselor alocate.
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 159 din 30 iunie 2018
Pe parcursul acestei zile au fost salvate din situații de risc peste 760 de persoane.
A fost refăcută legătura rutieră dintre localitățile Chiliile și Cănești, județul Buzău, unde 400 de persoane au rămas izolate în cursul dimineții. Podul rutier a fost refăcut cu sprijinul structurilor de intervenție.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne continuă misiunile pentru sprijinirea populației și limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice.
Personalul Ministerului Afacerilor Interne a acționat pe tot parcursul zilei în 99 de localități din 19 județe (AB, AR, BC, BT, BV, BR, BZ, CV, HD, HR, IS, MS, NT, PH, SB, SV, TR, VL și VN). Fenomenele meteorologice de astăzi au afectat 255 case, 632 curți, 95 subsoluri/beciuri, 6 poduri/podețe, 85 anexe gospodărești, 4 operatori economici, 14 tronsoane de drum național și 12 tronsoane de drum județean, 3 tronsoane de cale ferată și 5 diguri.
Peste 760 de persoane au fost salvate din situații de risc. Cele care au fost evacuate preventiv au fost cazate în facilități ale administrațiilor locale sau la rude și prieteni.
Pentru oamenii care nu se pot întoarce în siguranță în propriile case, au fost scoase din fondul rezervelor de stat alimente, apă potabilă, saci de dormit, paturi și saltele. Persoanele evacuate vor rămâne cazate în spațiile autorităților publice locale până când va fi eliminat orice risc provocat de efectele fenomenelor meteorologice.
În localitatea Chiliile, județul Buzău, a fost refăcut terasamentul drumului comunal și s-a refăcut legatura rutieră cu cei peste 400 de locuitori din comunele Chiliile și Cănești. Pentru refacerea terasamentului drumului surpat au fost folosite utilaje de mare capacitate.
În aceeași zonă au început operațiunile de decolmatare a bazinului de colectare a apei Lacul Mocearu care asigură alimentarea cu apă potabilă a comunelor Chiliile și Cănești. Lucrările de decolmatare vor continua și pe timpul nopții cu ajutorul jandarmilor, iar iluminatul va fi asigurat cu echipamente și generatoare puse la dispoziție de IGSU.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea monitorizează în continuare situația de la digul de pe râul Trotuș, Acumularea Călimănești.
Pe parcursul acestei zile, până în prezent, au fost emise 13 atenționări de fenomene meteorologice periculoase imediate tip COD GALBEN ce au vizat averse de ploaie, intensificări ale vântului ce pot lua aspecte de vijelie, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni pentru 16 județe (AB, AG, BV, CT, CS, DB, DJ, GJ, HD, MH, MS, PH, SB, SM, TL și VL) și 4 avertizări de fenomene hidrologice periculoase imediate, dintre care 2 de COD ROȘU ce vizează scurgeri importante pe versanţi, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații și creșteri importante de debite și niveluri cu depășiri ale cotelor de pericol pentru râuri din 5 județe (BV, BC, CV, HR și NT).
*
**
Reamintim că în această dimineață, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan a convocat comandamentul pentru situații de urgență, în sistem videoconferință și a dispus prefecților să ia toate măsurile necesare pentru sprijinirea populației din zonele afectate de inundații, evacuarea prevenitvă a persoanelor din zonele cu risc de inundare și scoaterea din fondul rezervelor de stat a produselor necesare persoanelor evacuate.
De asemenea, din dispoziția ministrului Afacerilor Interne, secretarul de stat Raed Arafat, inspectorul general al IGSU, generalul de brigadă Dan-Paul Iamandi și prefecții din județele afectate de inundații au supravegheat din teren operațiunile desfășurate în sprijinul populației.
Peste 20.000 de pompieri, polițiști și jandarmi acționează de mai bine de 85 de ore în județele afectate, iar IGSU a efectuat în mai multe rânduri transfer de personal și tehnică din județele care nu sunt aflate sub avertizări meteo, în zonele afectate.
Situația la nivel național este în continuare monitorizată prin Centrul Național de Conducere Integrată care funcționează la nivelul MAI pentru ca intervențiile în teren să se desfășoare în condiții optime din punct de vedere al resurselor alocate.
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Discover more from #News247WorldPress
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

