Participare a Procurorului General al Romaniei la deschiderea anului judiciar CEDO

Nr. 212/VIII-3/2019                                                                                                 28 ianuarie 2019  

                                                             

                                                  

COMUNICAT

 

 

 

Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În cursul zilei 25 ianuarie 2019, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), domnul Augustin Lazăr, a participat la deschiderea oficială a anului judiciar al Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), la care au fost prezenți 330 de reprezentanți ai lumii judiciare europene, precum și ai autorităților locale și naționale.

Evenimentul a fost precedat de un seminar cu tema “Întărirea încrederii în justiție”, la care au participat peste 260 de personalități marcante ale justiției europene. La această manifestare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost invitat în calitate de speaker, susținând alocuțiunea cu tema „Încrederea în autoritățile judiciare în contextul judiciarizării vieții publice”. Cu acest prilej, domnul Augustin Lazăr, analizând contextul european și national al problematicii, a subliniat că strategia de consolidare a încrederii este construită prin dobândirea și creșterea “legitimității funcționale” a sistemului judiciar prin intermediul serviciilor judiciare de înaltă calitate.

De asemenea, în aceeași zi, procurorul general PÎCCJ, domnul Augustin Lazăr, a avut o întâlnire de lucru cu domnul Guido Raimondi, președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, la care au participat doamna judecător Iulia Antoanella Motoc, judecător național din partea României la CEDO și doamna procuror Nicoleta Ștefanov, din cadrul Serviciului de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe. Cu acest prilej, președintele CEDO i-a mulțumit procurorului general al PÎCCJ pentru participarea și prezentarea alocuțiunii la seminarul de deschidere a anului judiciar 2019, precum și pentru contribuția adusă pentru buna aplicare și respectare în România a drepturilor prevăzute de CEDO. În acest context, au fost discutate aspecte referitoare la formarea profesională a procurorilor în materia respectării Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, fiind subliniat rolul Ministerului Public care are o responsabilitate directă și de ansamblu în asigurarea unor anchete efective realizate în condițiile respectării termenului rezonabil.


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading