Inspectia Judiciara: SINTEZĂ RAPORT Parchetul de pe langa Judecatoria Caracal

Read Time3 Minute, 56 Second

1. Controlul, dispus de inspectorului-șef al Inspecției Judiciare a vizat verificarea modului de înregistrare, repartizare și prioritizare a soluționării dosarelor și lucrărilor, verificarea modului de respectare de către procurori a dispozițiilor legale vizând verificarea competenței de efectuare sau de supraveghere a urmării penale și respectiv, declinarea de competență,- verificarea modului de respectare de către procurori a dispozițiilor legale în exercitarea atribuției de a conduce și supraveghea activitatea organelor de cercetare penală în soluționarea dosarelor penale înregistrate, precum și a oricăror alte situații vizând managementul cauzei și verificarea modului de respectare de către procurori a dispozițiilor legale în soluționarea plângerilor vizând tergiversarea soluționării dosarelor la Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în perioada de referinţă 01 ianuarie 2018 – 31 iulie 2019. Verificările s-au desfășurat în perioada 05 -09 august 2019 iar la întocmirea actului de control au fost avute în vedere constatările nemijlocite ale inspectorilor raportori, în cadrul verificărilor directe.

2. În perioada 01 ianuarie 2018-31 iulie 2019 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal s-a înregistrat o fluctuație minimă în schema de personal în ceea ce privește procurorii cu funcție de execuție. Cu privire la personalul auxiliar de specialitate în perioada vizată de obiectivul controlului s-au înregistrat fluctuații minime.

3. Statistica activității unității de parchet a relevat că în perioada de referință, anterior menționată, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal existau 11570 de cauze de soluționat, din care au intrat în cursul perioadei de referință un total de 4735, din care au fost soluționate 4528 de cauze, respectiv un procent de 39%. Media cauzelor de soluționat în anul 2018 a fost de 1314 cauze/procuror, iar media cauzelor soluționate a fost de 607 cauze/procuror, respectiv procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal au soluționat sub 50% din totalul cauzelor repartizate, în condițiile unei scheme de personal ocupate în procent de 83%.Media cauzelor de soluționat în semestrul I 2019 în sectorul supraveghere a urmăririi penale a fost de 824 cauze/procuror, iar media cauzelor soluționate a fost de 243 cauze/procuror, respectiv procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal au soluționat sub 50% din totalul cauzelor repartizate, în condițiile unei scheme de personal ocupate din luna martie 2019 în procent de 100%.

4. Se constată o pondere semnificativă a soluțiilor de netrimitere în judecată, respectiv clasare, din totalul soluțiilor adoptate de procurori, indiferent de tipul de infracțiuni.

5. În cadrul verificărilor au fost identificate următoarele deficienţe:

a. preluarea în perioada de referință a unei cutume deficitare și neconforme regulamentelor și ordinelor procurorului general al PÎCCJ, cutume acceptate și de parchetul ierarhic superior privind modalitatea de desfășurare a activității la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal;
b. lipsa unei evidențe a diseminării normelor infralegale care guvernează activitatea Ministerului public;
c. preluarea într-o pondere semnificativă , cu justificarea menținerii unui climat amiabil în rândul colectivului, de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, a atribuțiilor aferente funcției de execuție, cu consecința diminuării timpului necesar exercitării funcției de conducere, cu efecte asupra calității actului de justiție înfăptuit de unitatea de parchet;
d. lipsa de implicare a procurorilor în efectuarea cercetării penale și adoptarea unei soluții legale și temeinice;
e. lipsa de asumare a responsabilității în ceea ce privește emiterea de rechizitorii, soluțiile de renunțare la urmărire penală depășind în anul 2018 numeric soluțiile de clasare;
f. lipsa de asumare a responsabilității de către procurori în individualizarea legală și temeinică a măsurilor preventive cerute instanței de judecată;
g. urmărirea unui singur indicator, respectiv cel cantitativ în soluționarea cauzelor, cu ignorarea calității urmăririi penale, având în vedere indicii statistici vizați de Ministerul Public.

Stadiul actual: Finalizat. Raportul a fost înaintat Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

About Post Author

#News247WorldPress

News247WorldPress is a UK News Agency. The Agency was founded in August 2014 by Robert Williams and David William. As an international news agency we cover all the important top news of the day in text, pictures and graphics in many languages: German, English, Romanian and more...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading