Agentia Britanica de stiri News247WorldPress deruleaza in premiera pentru Romania dupa cele trei proiecte de succes : Educatie Juridica Pilot Arges I (2015-2017), Educatie Juridica Pilot Arges II (2019-2024) ,Proiectului ,, Educatie Juridica si Comunicare pentru Societate” (2016-in prezent), Proiectul ,,Managementul, Comunicare si Informare privind Sistemul Judiciar” in care managementul instanlelor este prezentat prin ,,interviu presedinte instanta.”
De ce? Viata unui presedinte de instanta este in mare o necunoscuta in comparatie cu managementul corporatist sau de mica afacere. Veti avea surpriza sa gasiti in oamenii care asigura managementul instantei , oameni dedicati muncii si rezultatelor care vin in sprijinul dumneavoastra si al tuturor citati mai sus.
Le multumim pentru activitatea si eforturile depuse de acesti oameni , pentru a grupa interviurile si facilita lectura vom publica in ordinea derularii acestora cu managementul instantelor astfel incat cei interesati pot trage concluziile din continutul interviurilor. Continuam si in anul 2021…la Tribunalul Gorj.
- News247WP: Stimata doamna președinte, cu ce rezultate ați încheiat anul 2020?
Activitatea în cadrul Tribunalului Gorj în anul 2020 a fost marcată de necesitatea adaptării la contextul epidemiologic și la restricțiile aferente stării de urgență, în perioada 16.03.2020-14.05.2020, și stării de alertă, din 15.05.2020 până la 31.12.2020.
S-a pus accentul pe folosirea cu preponderență a serviciilor digitale oferite de către instanță, în sensul că au fost introduse coordonate de tipul email și telefon pentru folosirea acestora coroborat cu dosarul electronic, au fost introduse planificările orare per dosar (ora estimată) în vederea organizării activității ședințelor de judecată, asigurându-se un flux redus de justițiabili în sediile instanțelor.
De asemenea, au fost achiziționate sisteme suplimentare pentru desfășurarea de videoconferințe în vederea reducerii prezenței fizice a justițiabililor în sălile de judecată.
Facilitățile introduse în această perioadă au sporit digitalizarea sistemului de justiție prin introducerea de noi instrumente și funcționalități în vederea accesului cât mai rapid la actul de justiție.
Cu toate că a fost necesară implementarea treptată și a altor măsuri pentru a asigura desfășurarea activității instanței în condiții de siguranță epidemiologică, atât pentru personal cât și pentru justițiabili, fapt ce a dus dus la o creştere a duratei procedurilor,Tribunalul Gorj a încheiat anul 2020 cu calificativul „eficient”.
Bilanțul activității este disponibil la adresa:
http://portal.just.ro/95/SiteAssets/SitePages/instanta/Bilant%20Activitate%202020.pdf
- News247WP: Cu ce probleme se confruntă instanța, instanțele din circumscripție?
Principalele probleme cu care se confruntă Tribunalul Gorj constau în: fluctuația personalului, uzura morală și fizică a unei părți însemnate din tehnica de calcul, volumul mare de muncă, în condițiile schemelor de personal incomplete, precum şi probleme ce derivă din lipsa spațiilor de arhivare.
- News247WP: Cu ce probleme se confruntă sistemul judiciar?
Sistemul judiciar se confruntă în special cu instabilitatea și lipsa de previzibilitate a sistemului legislativ, inexistența unei strategii eficiente a resurselor umane, insuficienta digitalizare raportat la realitățile contemporane. Pentru îmbunătățirea eficienței şi calității sistemului judiciar, pentru alocarea unui număr optim de judecători şi grefieri, care să asigure eficientizarea actului de justiție, ar fi util să fie reconfigurate schemele de personal şi să existe stabilitate şi predictibilitate legislativă.
- News247WP: Ca președinte, managerul instanței – Tribunalul Gorj, cum vedeți finanțarea și managementul instanțelor din România?
Consider că se poate vorbi de o subfinanțare a sistemului judiciar, putându-se realiza o mai bună alocare a resurselor în vederea asigurării resurselor umane şi materiale.
În acest sens, ar fi oportună, direcționarea taxelor judiciare de timbru colectate, sau măcar a unei părți din acestea, sistemului judiciar, în scopul creşterii calităţii şi eficienţei actului de justiţie, spre exemplu pentru asigurarea finanţării proiectului de digitalizare a activității instanțelor, pentru asigurarea lucrărilor de reparații, mentenanță, etc.
- News247WP: „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”, cum vedeți relația cu Inspecția Judiciară având în vedere criticile aduse de către unii cercetați disciplinar?
Relaţia instituțională cu Inspecţia Judiciară este bazată pe dispozițiile legale care ne reglementează activitatea, cu mențiunea că niciunul dintre magistrații din cadrul Tribunalului Gorj ori instanțelor din circumscripția acestuia nu a fost cercetat disciplinar în anul 2020 şi nici nu putem menționa situații referitoare la existenţa vreunor disfuncţionalităţi.
- News247WP: C.S.M., Parchetul General, I.N.M., S.N.G., I.J., au aderat la Strategia Națională de Comunicare, cum vedeți implementarea acestui proiect ?
Strategia de comunicare publică unitară la nivelul sistemului judiciar este un instrument util pentru activitatea de comunicare a instituțiilor centrale din sistemul judiciar, a instanțelor şi a parchetelor, prin aplicarea căreia pot fi îmbunătățite şi dezvoltate mijloacele de comunicare internă şi externă, precum şi pentru o mai bună transparentizare a activității cu consecința directă a creșterii gradului de accesibilitate pentru justițiabil.
- News247WP: Ar putea fi de ajuns doar recomandările conținute în Ghidurile Relație cu Mass Media, Profesiile Juridice, recomandări pentru magistrați în social media și altele?
Trebuie menținute şi dezvoltate căile de comunicare publice predictibile, coerente şi unitare, menite să garanteze accesul publicului, prin intermediul presei, la informațiile de interes public într-o manieră în care să nu fie încălcate alte drepturi recunoscute de legislația internă şi internațională (protecția vieții private, prezumția de nevinovăție, dreptul la imagine, protecția datelor cu caracter personal, caracterul nepublic al urmăririi penale, imparțialitatea actului de justiție etc.). Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, precum şi Manualul pentru purtătorii de cuvânt şi structurile de informare publică şi relații cu mass-media constituie instrumente în baza cărora se dezvoltă raporturile instanței cu presa.
Este importantă şi menținerea unei atitudini proactive în raporturile cu mass-media şi facilitarea accesului liber și nediscriminatoriu la informațiile de interes public, precum şi asigurarea mijloacelor de reacție rapidă a purtătorului de cuvânt, pentru asigurarea unei percepții corecte asupra activității instanței.
Ghidurile sunt utile, conținând principii fundamentale și linii directoare, însă este necesară și strategia de comunicare pentru a asigura o viziune unitară asupra modului în care sistemul judiciar în ansamblu trebuie să comunice.
- News247WP: În ce măsură protestele Baroului București, comunicatele UNBR și ale Barourilor din România v-au afectat și ce soluții aveți în această situație?
Protestele nu au afectat activitatea Tribunalului Gorj şi judecătoriilor arondate, existând o bună relație instituțională cu membrii Baroului Gorj însă pe fondul acestora s-a dezbătut propunerea ca pronunțarea unei hotărâri să se facă odată cu motivarea, soluție agreată de o mare parte din colegi.
- News247WP: La ce nivel a ajuns sistemul judiciar în privința practicii neunitare și ce măsuri ați luat în domeniul jurisprudenței naționale?
Procesul de unificare a practicii se desfășoară potrivit Hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru Judecători nr. 148/2015 şi nr. 725/2015.
Astfel, se întocmesc lunar referate de judecătorii desemnați privind problemele de practică neunitară, ce se înaintează instanţei superioare; se publică hotărârile relevante pe portalul instanţei; se asigură accesul prin internet la site-uri specializate de jurisprudență, legislație, doctrină națională şi europeană; se diseminează în rândul judecătorilor minutele întâlnirilor de practică neunitară organizate la nivelul curţii de apel; se asigură participarea judecătorilor la seminariile organizate de Institutul Naţional al Magistraturii și la nivelul Curții de Apel Craiova.
Concret, deși există întâlniri atât în cadrul colectivului fiecărei instanțe cât și la nivel de curte de apel vizând situațiile care generează practică neunitară, cadrul legislativ prevede doar două modalități de unificare a practicii judiciare, respectiv recursul în interesul legii și hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
- News247WP: Având în vedere asociațiile magistraților, ce impact și influență au acestea la nivelul instanței pe care o conduceți?
La nivelul Tribunalului Gorj există magistrați care sunt membri ai AMR, iar împreună cu această asociație a magistraților s-au organizat activități de formare profesională a judecătorilor.
- News247WP: Inspecția Judiciară și celebra secție de urmărire a magistraților este încă un subiect pe agenda profesională a magistraților, care este opinia dumneavoastră în privința celor două instituții?
Atât activitatea Inspecției Judiciare cât şi a Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție sunt perfectibile pentru atingerea scopului de a contribui la îmbunătățirea calității actului de justiție, a eficienței şi eficacității sistemului judiciar. În urma consultării colectivului de magistrați din cadrul Tribunalului Gorj, opinia majoritară a fost în sensul menținerii S.I.I.J., cu argumentele invocate de CSM în expunerea de motive referitoare la avizul dat față de proiectul de desființare a S.I.I.J.
- News247WP: Educație Juridică…cum vedeți un parteneriat cu Mass Media și Baroul în plan local și unitățile de învățământ ca beneficiari?
Apreciem că educația juridică ar trebui să facă parte din programa școlară, dobândirea unui minim de cunoștințe juridice fiind indispensabilă oricărui cetățean.
Magistrații din cadrul Tribunalului Gorj au oferit activități de educație juridică elevilor din diferite instituții de învățământ, constatând receptivitatea acestora față de informațiile oferite.
Orice parteneriat în vederea promovării cunoașterii sistemului legislativ și juridic este binevenit, putând avea ca rezultat o cultură juridică consolidată în societate, un grad ridicat de acces al publicului la informațiile privind starea justiției şi, nu în ultimul rând, îmbunătățirea indicatorilor de percepție publică privind încrederea în justiție.
- News247WP: Un mesaj pentru Societate, Opinia Publică și colegii dumneavoastră ?
Sistemul de justiție reprezintă pilonul de bază al statului de drept, fără de care nu se poate asigura fundamentul dezvoltării economice şi sociale a societății românești.
Echipa managerială din cadrul Tribunalului Gorj are ca viziune optimizarea activității instanței, prin utilizarea eficientă a resurselor și recurgerea la soluții inovative de creștere a performanței şi a accesibilității procedurilor faţă de cetățean, ținând seama de valori precum: consolidarea unui colectiv funcțional, caracterizat prin profesionalism, integritate și spirit de echipă, transparența activităților, eficiența în gestionarea resurselor și a actului de justiție și, nu în ultimul rând, respectul față de cetățean, în calitate de beneficiar final al serviciului public de justiție.
Misiunea noastră constă în realizarea unui act de justiție eficient, transparent și accesibil, creat în condiții de independență, integritate, stabilitate legislativă și instituțională, cu respectarea drepturilor și libertăților persoanelor.
Descarca Interviu Tribunalul Gorj
By
Robert Williams
Editor in Chief
Discover more from #News247WorldPress
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

