
Prezentarea sistemului judiciar român
Regulament de organizare şi funcţionare
Nou Situaţie privind contractele de achiziţii cu o valoare mai mare de 5000 euro pe anul 2020
Nou Planul anual al achiziţiilor publice pe anul 2021
Nou Şedinţa Secţiei pentru procurori din 31 august 2021
Nou Concurs de promovare efectivă în funcții de execuție a judecătorilor organizat în perioada aprilie – august 2021
Nou Procese verbale ale întâlnirilor comisiei nr.2 – Resurse umane şi organizare
COMUNICAT
26 august 2021 COMUNICAT Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act cu îngrijorare de declarațiile președintelui Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, potrivit cărora ”justiția nu își face datoria în p… mai mult
dată publicare: 2021-08-26
Rezultatul controlului dispus de Consiliul Superior al Magistraturii privind „Practica instanțelor de judecată şi a parchetelor de pe lângă acestea în investigarea şi soluționarea cauzelor privind infracțiuni la viața sexuală cu victime minore”
În ședința din data de 27 iulie 2021 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cu unanimitate, a aprobat Raportul Inspecției Judiciare – tematic mixt nr.20-2770/20-2771 privind “Practica instanțelor de judecată şi a parchetelor de… mai mult
dată publicare: 2021-07-28
COMUNICAT
27 Iulie 2021 COMUNICAT Plenul Consiliului Superior al Magistraturii face un nou apel la necesitatea ponderării discursului public care vizează soluţiile organelor judiciare, astfel încât să nu fie afectate independenţa, imparţialitatea şi… mai mult
dată publicare: 2021-07-27
COMUNICAT
16.07.2021 COMUNICAT Secţia pentru judecători, singura autoritate competentă să apere independența judecătorilor, face un apel către toţi actorii publici ca în discursurile lor să respecte independenţa, imparţialitatea şi autoritatea instanţelor… mai mult
dată publicare: 2021-07-16
COMUNICAT
14.07.2021 COMUNICAT Secția pentru judecători ia act de decizia Curții Constituționale a României de astăzi, 14 iulie 2021, care reprezintă o validare a punctului de vedere exprimat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin aviz… mai mult
dată publicare: 2021-07-14
COMUNICAT
13 Iulie 2021 COMUNICAT Având în vedere informațiile apărute în spațiul public în sensul transmiterii de către Consiliul Superior al Magistraturii a unui memoriu amicus curiae Curții Constituționale, în susținerea sesizării formulate de &I… mai mult
dată publicare: 2021-07-13
Situaţia posturilor de procuror vacante la data de 08 iulie 2021
mai mult
dată publicare: 2021-07-08
COMUNICAT
06 Iulie 2021 COMUNICAT Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii salută Opinia Comisiei de la Veneția publicată ieri, 5 iulie 2021 prin care se recomandă desființarea necondiționată a Secției pentru Investigarea Infracțiun… mai mult
dată publicare: 2021-07-06
| Numar | Data hotarare | Tip | Categorie | Referitor la | Data publicare | Descarca | ||
| 604 | 13.05.2021 | Sectie judecatori | Apărare reputaţie profesională | Cererea de apărare a independenţei şi reputaţiei profesionale formulată de domnul judecător ISPAS MARIUS CRISTIAN din cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Cererea de apărare a independenţei judecătorilor | 01.09.2021 |
|
||
| 799 | 24.08.2021 | Sectie procurori | DELEGARE în funcţie de conducere | Prelungirea delegării in funcţia de procuror şef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale in cauze de corupţie din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a domnului BADEA DAN GABRIEL, procuror in cadrul acestei structuri specializate (16237/2021) | 30.08.2021 |
|
||
| 778 | 13.08.2021 | Sectie procurori | Soluţionare contestaţii | Contestaţia formulată de domnul procuror Dumitru CHEAGĂ impotriva Hotărarii nr. 10/02.08.2021 a Comisiei de organizare a concursului de promovare procurorilor, in funcţii de execuţie, organizat in perioada iulie-septembrie 2021 | 25.08.2021 |
|
||
| 779 | 13.08.2021 | Sectie procurori | Soluţionare contestaţii | Contestaţia formulată de domnul procuror Rareş-Petru STAN impotriva Hotărarii nr. 11/02.08.2021 a Comisiei de organizare a concursului de promovare procurorilor, in funcţii de execuţie, organizat in perioada iulie-septembrie 2021 | 25.08.2021 |
|
||
| 781 | 24.08.2021 | Sectie procurori | Eliberare din funcţie – PENSIONĂRI | Cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de doamna PREDA ANIŞOARA, procuror la Parchetul de pe langă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti | 25.08.2021 |
|
||
| 782 | 24.08.2021 | Sectie procurori | Eliberare din funcţie – PENSIONĂRI | Cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de doamna MERIŞESCU ELENA-LUMINIŢA, procuror la Parchetul de pe langă Tribunalul Iaşi | 25.08.2021 |
|
||
| 783 | 24.08.2021 | Sectie procurori | Eliberare din funcţie – PENSIONĂRI | Cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de domnul colonel magistrat ILINA RADU-GHEORGHE, procuror militar la Parchetul Militar de pe langă Tribunalul Militar Timişoara, delegat in funcţia de procuror militar şef al Serviciului de cooperare judiciară şi criminalistică la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie | 25.08.2021 |
|
||
| 784 | 24.08.2021 | Sectie procurori | Eliberare din funcţie – PENSIONĂRI | Cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de doamna DRĂGUŞELEA Codruţa-Diana, procuror ?n cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul teritorial Constanţa | 25.08.2021 |
|
||
| 785 | 24.08.2021 | Sectie procurori | Eliberare din funcţie – PENSIONĂRI | Cererea de eliberare din funcţia de procuror, prin demisie, formulată de către domnul MIHAI ADRIAN, procuror la Parchetul de pe langă Tribunalul Arad, delegat in funcţia prim procuror adjunct la aceeaşi unitate de parchet | 25.08.2021 |
|
||
| 630 | 01.07.2021 | Sectie procurori | Apărare reputaţie profesională | Raportul Direcţiei de inspecţie pentru procurori nr.21-2180, privind cererea de apărare a independenţei şi reputaţiei profesionale formulată de doamna ANDREEA CRISTINA MINA, inspector judiciar in cadrul Direcţiei de inspecţie pentru procurori | 24.08.2021 |
|
||
| 774 | 13.08.2021 | Sectie procurori | DELEGARE în funcţie de conducere | Delegarea in funcţia de procuror şef al Serviciului de combatere a infracţiunilor de terorism şi a celor contra securităţii naţionale din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a domnului ADRIAN NICOLAE BĂICAN, procuror in cadrul acestei structuri specializate | 24.08.2021 |
|
||
| 775 | 13.08.2021 | Sectie procurori | DELEGARE în funcţie de executie | Delegarea in funcția de procuror la Parchetul de pe langă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a domnului DĂNESCU ALEXANDRU, procuror la Parchetul de pe langă Judecătoria Ploieşti | 24.08.2021 |
|
||
| 777 | 13.08.2021 | Sectie procurori | DELEGARE în funcţie de conducere | Prelungirea delegării in funcţia de procuror şef al Biroului teritorial Ialomiţa din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a domnului MIHAILIUC ALEXANDRU, procuror in cadrul acestei structuri | 24.08.2021 |
|
||
| 776 | 13.08.2021 | Sectie procurori | DELEGARE în funcţie de conducere | Prelungirea delegării in funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe langă Judecătoria Aleşd a doamnei POPA RODICA, procuror in cadrul aceluiaşi parchet | 24.08.2021 |
|
||
| 125 | 27.07.2021 | Plen | CONCURSURI | Organizarea unui concurs de admitere in magistratură, in condiţiile art.33 alin.(1) din Legea nr.303/2004, pentru ocuparea unor posturi vacante de judecător şi procuror | 20.08.2021 |
|
||
| 124 | 27.07.2021 | Plen | CONCURSURI | Organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii | 20.08.2021 |
|
||
| 825 | 29.06.2021 | Sectie judecatori | Apărare reputaţie profesională | Sesizarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii vizand apărarea independenţei şi imparţialităţii unor judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti | 19.08.2021 |
|
||
| 753 | 03.08.2021 | Sectie procurori | Numire în funcţie de conducere – concurs | Propunerea de reinvestire a domnului procuror IONESCU ALEXANDRU – DANIEL in funcţia de procuror şef al Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (14707/2021) | 18.08.2021 |
|
||
| 754 | 03.08.2021 | Sectie procurori | Numire în funcţie de conducere – concurs | Propunerea de reinvestire a doamnei procuror NICOLESCU LUMINIŢA in funcţia de procuror şef al Biroului de recursuri civile in interesul legii din cadrul Serviciului judiciar civil al Secţiei judiciare a Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (14705/2021) | 18.08.2021 |
|
||
| 759 | 03.08.2021 | Sectie procurori | DELEGARE în funcţie de conducere | Propunerea de delegare in funcţia de procuror şef al Biroului teritorial Hunedoara din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a domnului DINU CRISTIAN – SORIN, procuror şef al Biroului teritorial Sibiu din cadrul Serviciului teritorial Alba Iulia al acestei structuri specializate (14771/2021) | 18.08.2021 |
|
Sursa: Consiliul Superior al Magistraturii #Justitie #ConsiliulSuperioralMagistraturii
Link informatii suplimentare : https://www.csm1909.ro/
By
Robert Williams
Editor in Chief
Discover more from #News247WorldPress
Subscribe to get the latest posts sent to your email.


