Modificări importante ale normelor de procedură ale Tribunalului #UniuniiEuropene vor intra în vigoare la 1 aprilie. #CURIA

Modificări importante ale  normelor de procedură ale  Tribunalului Uniunii

Europene vor intra în vigoare la 1 aprilie

Cu aceste  modificări,  Tribunalul continuă să promoveze o justiție modernă și eficientă

 

 

Tribunalul și-a modificat Regulamentul de procedură pentru a optimiza timpul judiciar, în special prin  clarificarea sau simplificarea anumitor dispoziții. Aceste modificări răspund de asemenea anumitor nevoi,  cum  ar fi posibilitatea de a recurge la videoconferință pentru ședințele de audiere a pledoariilor. De asemenea, acestea promovează gestionarea proactivă a afacerilor și țin seama de evoluțiile în materie de reglementare privind protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice.

Propunerile de modificare au fost  aprobate de Curtea de Justiție și aprobate de Consiliul  Uniunii  Europene1.

În plus,  Tribunalul a modificat Dispozițiile practice de punere în aplicare a regulamentului său de procedură2.

Ceea ce se schimbă?

Modificările normelor de procedură clarifică, completează sau simplifică anumite dispoziții. Acestea vor limita în special cazurile de îndreptare a neregularităților memoriilor și oferă de asemenea răspunsuri pe care instanța și grefa sa le-au dat la anumite nevoi.

Videoconferințe

Astfel, Tribunalul prevede în textele sale  posibilitatea de a recurge la videoconferință pentru ședințele de audiere a pledoariilor, dotându-se cu un cadru juridic  și tehnic în materie. Acest dispozitiv s-a dovedit esențial pentru a asigura continuitatea justiției în perioada de criză sanitară. Cererea de utilizare a videoconferinței de către reprezentantul care este împiedicat să participe fizic la ședință trebuie să se bazeze pe „motive de sănătate, motive de siguranță sau alte motive serioase” (articolul 107a din Regulamentul de procedură). Condițiile tehnice care

trebuie îndeplinite pentru a participa la ședință prin  videoconferință sunt precizate în Dispozițiile practice de punere în aplicare a Regulamentului de procedură. Documentul „Recomandări practice la adresa reprezentanților care pledează prin  videoconferință” completează ansamblul.

Semnătură electronică

Dorind să promoveze o justiție modernă și eficientă, Tribunalul a început să semneze electronic hotărârile și ordonanțele sale  în martie 2022.  Dispozițiile practice de punere în aplicare a Regulamentului de procedură al Tribunalului precizează, așadar, modalitățile semnăturii electronice calificate a deciziilor sale și normele de păstrare permanentă și securizată a versiunilor originale electronice ale acestor documente.

Gestionare proactivă

1 Aceste modificări au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 14 februarie 2023  (JO 2023,  L 44, p. 8).

2 Aceste modificări au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 10 martie 2023  (JO 2023,  L 73; p. 58).

Modificările aduse normelor de procedură oferă instanței noi posibilități conforme cu cerința gestionării proactive

a cauzelor și în concordanță cu reflecțiile din raportul 2020  al Curții de Justiție.

Cauză–pilot

Articolul 71a  din Regulamentul de procedură consacră noțiunea „ cauză-pilot”. Articolul precizează astfel cazurile în care, printre cauzele pendinte care ridică  aceeași problemă de drept, una dintre ele este identificată drept cauză pilot, iar celelalte drept suspendate. Sunt oferite garanții noi: cauza-pilot va beneficia de un tratament prioritar, iar părțile în cauzele suspendate vor fi ascultate după reluarea cauzelor lor.

Ședință comună de audiere a pledoariilor

Articolul 106a din Regulamentul de procedură va permite Tribunalului să organizeze ședințe de audiere a pledoariilor comune mai multor cauze atunci când există similitudini între acestea, independent de aspectul dacă sunt îndeplinite condițiile unei conexări.

Protecția datelor

Tribunalul ține seama, de asemenea, de evoluțiile reglementărilor privind protecția datelor cu caracter personal ale  persoanelor fizice din Uniunea Europeană. Regulamentul său de procedură face în prezent o distincție clară între prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice (articolul 66) și prelucrarea datelor care nu sunt date cu caracter personal (articolul 66a). Comunicarea „Omisiunea datelor față de public în procedurile jurisdicționale” amintește necesitatea de a solicita omiterea datelor prin  înscris separat încă de la depunerea actului pentru a evita  difuzarea lor timpurie pe internet.

Documente utile pentru părți

În sfârșit, Tribunalul a actualizat o serie de documente utile pentru reprezentanții părților (Ar –memoriu – Cerere introductivă, Model de rezumat al motivelor și principalele argumente invocate în cererea introductivă, Aide-mémoire – Ședința de audiere a pledoariilor, Comunicare privind omiterea datelor față de public în

procedurile judiciare). De asemenea, au fost elaborate noi documente pentru a-i ajuta pe reprezentanții părților să își pregătească recursul (punerea la dispoziție a unor modele indicative de cereri) și pentru a-i ghida atunci când sunt admiși să pledeze prin  videoconferință (Recomandări practice adresate reprezentanților care pledează

prin videoconferință).

Noile norme de procedură vor deveni accesibile pe site-ul Curia la rubrica Tribunal/Procedura:

https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7040/.

Document integral modificari CJUE

 

 

 


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading