Academia de Științe a Moldovei: Academicianul #MihaiCimpoi a fost distins cu Premiul Național „Vasile Alecsandri” #OperaOmnia

Acasă

În perioada 16-18 mai 2024, la Onești, județul Bacău, a avut loc celebrarea poetului național Vasile Alecsandri.

Evenimentul poartă numele de „Alecsandriada” – o inițiativă a Societății Cultural-Științifice „Vasile Alecsandri” Bacău,

împreună cu Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Primăriei municipiului Onești.

Potrivit publicației „Alecsandriada la Onești”, semnată de Ecaterina Petrescu Botoncea din Târgoviște și găzduită de

hebdomadarul „Literatura și Arta” din Chișinău, organizarea a fost impecabilă, personalități culturale ale locului, dar și venite

de mai departe, au omagiat așa cum se cuvine numele marelui poet și om politic, verigă de aur a limbii și istoriei naționale

a secolului al XIX, pe care l-au adus în actualitate, în toată măreția și complexitatea lui.

La finalul evenimentului, au fost înmânate Premiile Naționale „Alecsandriada”, ediția a VIII-a, 2024.

Academicianul Mihai Cimpoi, președintele Consiliului Consultativ al Academicienilor,

Academia de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române a fost distins cu Premiul Național „Vasile Alecsandri” Opera Omnia 

pentru promovarea unității culturii și literaturii române, cu ocazia manifestării internaționale Reuniunile Culturale „Alecsandriada”, ediția a VIII-a.

Felicitări, dle academician Mihai Cimpoi cu această merituoasă distincție care să vă amintească de acele clipe de trăire spirituală înaltă printre frații de peste Prut.

Vă aducem urări de sănătate, pace, putere de muncă și multe bucurii de la viață!

Material promovat de catre British Global News Agency News247WorldPress  in parteneriat media stiintific  cu Academia de Științe a Moldovei.


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading