Comunicat de presă privind admiterea de către Plenul CSM a cererii de apărare a independenţei sistemului judiciar în raport de afirmaţiile publice ale domnului Călin Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului României

˝Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei˝
(art. 133 alin. 1 din Constituţie, republicată)

În şedinţa din data de 19 martie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că declaraţiile din data de 14.02.2015 ale domnului Călin Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului României, privind respingerea solicitării de ridicare a imunităţii parlamentare a domnului senator Varujan Vosganian, preluate de mass media, sunt de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar.
Inspecţia Judiciară a fost sesizată în vederea efectuării verificărilor privind declaraţiile domnului Călin Popescu Tăriceanu prin Hotărârea CSM nr.181/19.02.2015.
Plenul Consiliului a apreciat că declaraţiile Preşedintelui Senatului României au depăşit limitele admisibile ale discursului public politic şi ale libertăţii de exprimare, aşa cum sunt protejate de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aducând atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei.
Reamintim că, potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 30 din Legea nr.317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei şi are obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.
Raportul Inspecţiei Judiciare poate fi vizualizat pe site-ul: http://www.inspectiajudiciara.ro/Default.aspx .

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading