Romania: Intrevederea cu membri ai Congresului SUA

vifor

Foto: Mihai Fifor- Ministrul Apararii Nationale

Ministrul apărării nationale, Mihai Fifor, a avut, luni, 16 octombrie, la sediul MApN, o întrevedere cu Steve Russell şi Matt Cartwright, membri ai Congresului SUA, aflaţi la Bucureşti. La întâlnire au participat şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.

Oficialii au avut un schimb de opinii cu privire la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA în domeniul apărării. În context, ministrul apărării naționale a punctat importanţa unei abordări unitare asupra întregului flanc estic al NATO, evidenţiind cu precădere rolul României ca aliat predictibil şi solid în asigurarea stabilităţii şi securităţii euro-atlantice.

„În faţa întregului spectru de provocări la adresa securităţii noastre, este nevoie de consolidarea posturii aliate de apărare şi descurajare”, a precizat ministrul Mihai Fifor. De asemenea, a punctat nevoia continuării demersurilor în cadrul NATO cu privire la implementarea componentelor terestre, aeriene şi maritime ale prezenţei înaintate aliate din sudul flancului estic.

În ceea ce priveşte cooperarea în domeniul apărării, a fost apreciat nivelul excelent al colaborării dintre forţele noastre armate, în cadrul exerciţiilor desfăşurate în cadru aliat şi în teatrele de operaţii. Ministrul apărării naționale a subliniat că prezenţa militară americană în partea de est a Alianţei şi, cu precădere, pe teritoriul naţional reprezintă un real angajament al SUA în asigurarea securităţii şi stabilităţii europene.

 

 

 

Secția Presă


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading