MAI/ Comunicat de presă nr 65- În ultimele 12 ore situația privind inundațiile din țară s-a ameliorat

R O M Â N I A
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Nr. 65 din 16 martie 2018

 În ultimele 12 ore situația privind inundațiile din țară s-a ameliorat. Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie în sprijinul cetățenilor

În ultimele 12 ore nu au mai fost înregistrate situații de pericol ca urmare a fenomenelor hidrologice, dar forțele MAI monitorizează zonele afectate și sunt pregătite pentru a acorda sprijin comunităților.

Se mai resimt efecte ale inundațiilor în 36 de localități din 13 județe. De asemenea, 234 curți, 15 anexe gospodărești, 622 fântâni, 8 poduri/podețe și 21 beciuri/subsoluri sunt, în continuare, inundate.

Ministerul Afacerilor Interne va transmite Instituțiilor Prefectului orice avertizare și atenționare pe care hidrologii sau meteorologii le vor emite în zilele următoare, pentru ca informațiile să ajungă în cel mai scurt timp în fiecare localitate unde ar putea apărea efecte.

Reamintim că, până la ora 20.00, se află în vigoare avertizări hidrologice Cod portocaliu și Cod galben în bazinele hidrografice Mureş – sector mijlociu, Târnave – cursuri inferioare, Olt, Călmăţui, Teleorman, Sabar, Neajlov, Prut – amonte Acumularea Stânca Costeşti, însă debitele pe cursurile acestor râuri sunt în scădere.

Situația este monitorizată în continuare de la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne, completat cu grupa operativă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și care este în permanentă legătură cu celelalte instituții reprezentate în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading