#MarianPreda, Rectorul #UniversitățiidinBucurești: „Universitatea din București nu poate susține un proiect de lege care nu are o viziune privind promovarea învățământului de calitate…”

Noile legi ale educației, propuse spre dezbatere publică de Ministerul Educației, suscită interesul întregii societăți și, în mod particular, și al comunității academice a Universității din București. Membră a Consorțiului Universitaria, UniBuc a fost reprezentată de Rectorul Marian Preda la întâlnirile cu Prim- Ministrul României, Nicolae Ciucă, și cu Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pe baza prevederilor Legii învățământului superior.

Vă propunem un dialog între Mirabela Amarandei, Director Politici Publice și Purtătorul de cuvânt al Universității din București, și profesorul Marian Preda, Rectorul Universității din București, despre propunerile din Lege. Am vrut să aflăm care este perspectiva domniei sale asupra propunerilor legislative din educație și cum ar putea afecta acestea viața comunității academice a Universității noastre.

Mirabela Amarandei, Director de Politici Publice și Purtător de cuvânt al UB: Domnule rector Marian Preda, acum, deși am intrat sau ne pregătim să intrăm în vacanța de vară, comunitatea academică a Universității din București este preocupată de proiectele de legi ale educației, recent lansate în dezbatere publică de Ministerul Educației. Subiectul a fost dezbătut în Senatul Universității, în Consiliul de Administrație, ați participat la consultările de la Guvern cu reprezentanții Consorțiului Universitaria, a cărui președinție rotativă ați preluat-o de curând. A existat și un punct de vedere al Consorțiului, plecând de la întâlnirea de la Palatul Victoria. Cum ați vedea dvs., cum ați sintetiza sintetiza situația actuală- maniera de elaborare, schimbările propuse în textul de lege a învățământului superior-  și poziționarea Universității noastre  față de temele aflate în dezbatere?

Marian Preda, Rectorul Universității din București:  Ca să fac o primă evaluare generală, în ciuda încercărilor noastre mai vechi sau recente de a sprijini proiectul prin implicarea specialiștilor în educație ai Universității, prin consultări sau prin propuneri de îmbunătățire a proiectelor de legi ale educației, situația este foarte îngrijorătoare. Am fost ignorați, amânați, am tras semnale de alarmă publice cu privire la lipsa de dialog iar când am ajuns la discuții și negocieri pe o listă minimală de modificări pe care Consorțiul Universitaria le-a făcut, de altfel, publice (https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2022/07/Comunicat-de-presa%CC%86-Pozit%CC%A6ie-Consort%CC%A6iul-Universitaria-LEN.pdf), cele mai multe au fost respinse parțial sau total. Vorbesc doar în numele UB și spun răspicat că Universitatea din București nu poate susține un proiect de lege care nu are o viziune privind promovarea învățământului de calitate, de elită și a cercetării fundamentale și care perpetuează sistemul inechitabil de finanțare a universităților, indiferent de performanța academică a instituțiilor.

M-am abținut să fac comentarii publice pentru a încerca, cu cea mai bună credință, să evităm cel puțin prevederile catastrofale precum prelungirea activității până la 70 de ani la cerere sau sistemul inechitabil de finanțare, de reprezentare și de decizie, măsuri pe care am încercat să le îndreptăm prin propunerile din lista agreată de rectorii celor nouă universități din Consorțiu pe care le-am prezentat la consultarea de la Guvern și le-am negociat la Minister. Acum, când este evident că Ministerul Educației ne ignoră punctele de vedere și merge înainte cu cele mai multe prevederi ale acestor proiecte de legi în parte de neacceptat, voi exprima punctul meu de vedere  exclusiv în calitate de Rector al Universității din București, dar și de sociolog și specialist în politici publice și management strategic.

M.A.: Unde identificați cea mai mare problemă?

M.P.: Prima problemă majoră a proiectelor de lege este­ procesul în sine de elaborare, care e profund greșit: din birou, fără analize serioase, cu și de către un grup monocolor de autori care nu include specialiști în domeniul educației sau ai altor științe sociale, fără consultarea principalilor actori din sistem- cei care ar trebui să implementeze aceste legi, precum marile universități.

Legile in România sunt considerate modalități de a legitima și de a impune anumite acțiuni. Altfel spus, am o problemă, fac o lege  și am iluzia că se rezolvă problema. Adesea cu bune intenții, decidenții politici cred că dacă fac o lege, prin ea le impun celorlalți cum să acționeze. Complet fals! O lege proastă, neadecvată realității, neacceptată de cei care o implementează și de beneficiari nu va fi automat respectată, va fi ignorată, încălcată, „ocolită”, amendată, și, în final, schimbată.

În țările cu administrație publică matură legea este ultima etapă în procesul de rezolvare a unei probleme, a unui sistem social, politic, administrativ. Ca să rezolvi o problemă alegi cei mai buni specialiști care să o definească corect, să facă o bună descriere a ei, să-i determine parametrii și mai ales cauzele (nu simptomele!) și să-ți propună, pornind de la situații similare din alte sisteme sau din alte perioade, soluții alternative de rezolvare a ei. Aceste soluții sunt discutate în detaliu cu principalii actori din sistem, cei care trebuie să înțeleagă și să adapteze soluțiile la nevoile și interesele lor pentru că numai așa și le vor asuma și vor fi de acord să le implementeze ulterior în forma convenită. Abia în final, după ce există un consens între decidenți și cei care implementează soluțiile sau sunt beneficiarii lor, numai atunci acele soluții care devin o politică publică sunt puse în forma unei legi. De fapt, o lege este un set de reguli de implementare care spun cine, ce, când și cum trebuie să facă pentru a obține rezultatul dorit. Nu ca la noi, faci legea din birou, nu consulți mai pe nimeni sau consulți doar o minoritate de actori cu interese personale, specifice, nu generale, de sistem, și apoi te aștepți ca toți ceilalți să o accepte și să o respecte necondiționat.

De aceea în țările occidentale legile sunt bine croite, public acceptate și respectate în timp ce în fostele state comuniste precum România sunt nefundamentate, amatoristic elaborate, impuse politic și implicit nerespectate. Chiar și acelea făcute cu bune intenții și care conțin și elemente pozitive. Iar proiectele de legi ale educației conțin și elemente pozitive, dar care sunt estompate de problemele majore ca cele semnalate de noi și la care mă voi referi în continuare.

Am spus toate acestea pentru a explica de ce proiectele acestea de legi ale educației este foarte probabil să aibă aceeași soartă ca Legea 1/2011 care a avut inovații pozitive importante, dar a fost insuficient dezbătută, impusă prin asumare, drept urmare puternic criticată și rapid și masiv ciuntită prin amendamente numeroase.

M.A.: Reprezentanții  Ministerului pomenesc deseori de consultări, discuții cu specialiști în educație atunci când discută despre propunerile de lege….

M.P.: Nu cunosc, din discuțiile avute cu colegii mei, ca vreun specialist în educație din Universitatea din București sau din celelalte mari universități din țară, singurele cu tradiție în domeniu, să fi fost consultat, cu atât mai puțin implicat în formularea propunerilor de legi ale educației care doresc să reformeze sistemul. În discuția din Senatul nostru, directorul de departament de la Științele Educației a spus public că el i-a întrebat pe toți colegii de la departamentele de profil din țară și nimeni nu a fost consultat. Mai mult, avem în universitate colegi care sunt specialiști recunoscuți și în străinătate, care conduc grupuri de lucru de reformă la nivelul Comisiei Europene sau coordonează componenta de educație ori guvernanță academică în CIVIS, rețeaua noastră de universități europene, cu rezultate remarcabile pe care le apreciază toți partenerii noștri europeni. Niciunul nu a fost consultat. Au fost aceștia atât de greu de găsit pentru Minister? Mai mulți colegi mi-au spus că se vede clar cum  soluțiile propuse reprezintă, unele dintre ele, idei promovate și susținute de unele ONG-uri cu proiecte în educație; prea puțin sau nimic din conceptele, soluțiile și opiniile marilor specialiști în educație din mediul universitar nu transpare din propunerile și din forma proiectelor de legi ale educației. Cum să facem o reformă în educație fără specialiști? Desigur, experiența organizațiilor non- guvernamentale este o valoare adăugată certă, dar ele trebuie validate științific, prin date și studii serioase. Or, unde sunt acestea?

M.A.: Ne aflăm în scenariul în care, iată, avem niște propuneri de legi lucrate în ”laboratoarele” Ministerului. Acestea se află în dezbatere publică în următoarea perioadă. Cu alte cuvinte, se mai poate repara.

M.P.: Da, așa este, noi am formulat deja peste 25 de pagini de propuneri, cele mai multe  tehnice, de specialitate, dar și strategice, din domeniul funcționării și managementului sistemelor de educație, dar este destul de greu să repari o structură proiectată cu alte obiective decât cele așteptate de noi. Oricum, am încercat să discutăm și să negociem aceste propuneri de îmbunătățire, să dregem ce se putea în numele Consorțiului Universitaria, pe temele majore convenite cu toți ceilalți 8 rectori. Nu am găsit deschidere, discuțiile au fost amicale, iar ministerul nu a acceptat să schimbe mai nimic din ce era fundamental, adică, spre exemplu, din sistemul de finanțare și din sistemul de reprezentare a universităților  în organismele de decizie.

M.A.: Vă propun să luăm pe rând aceste probleme pe care ni le semnalați în proiectul de Lege și care, așa cum spuneți, nu vor putea consolida un învățământ superior românesc racordat la practicile și valorile europene.

M.P.: Cred că problemele fundamentale, strategice ale sistemului de învățământ superior din România sunt altele decât cele care, cu interes public legitim, ocupă agenda publică din educație în ultimii ani.  În mod cert, și doctoratele, și plagiatele și desființarea CNATDCU sunt subiecte care trebuie să ne preocupe, dacă vrem să clădim o cultură a eticii academice în universitățile noastre. Dar problemele fundamentale, acelea care nu permit dezvoltarea sănătoasă a sistemului nostru universitar, sunt cele legate de controlul banilor, al sistemului de finanțare, conectat implicit la sistemul de decizie, la controlul instituțiilor esențiale din sistem adică Ministerul Educației, CNFIS, ARACIS, CNR, Ministerul Cercetării.

Problema principală pentru Universitatea din București este că proiectul de Lege a învățământului Superior perpetuează un monopol asupra deciziilor și resurselor deja stabilit de vreo două decenii și menținut cu foarte scurte perioade în care a fost ușor slăbit, dar niciodată eliminat. Este monopolul unui singur domeniu fundamental de studii, al unui singur oraș de proveniență a decidenților și aproape al unei singure universități din care vin  aproape toți cei care ocupă poziții de vârf în învățământul superior românesc.

O simplă listare a tuturor funcțiilor importante de la vârful instituțiilor din învățământ superior și cercetare și din instituțiile consultative este relevantă pentru acest monopol, pentru această concentrare nedemocratică, inechitabilă a puterii de decizie.  Problema nu este că sunt toți ingineri sau că sunt din București , și nici competența fiecăruia în parte. Problema este că ei reprezintă doar științele inginerești, în timp ce celelalte domenii de studii care reprezintă marea majoritate a cadrelor didactice și studenților din Romania, celelalte centre universitare nu sunt reprezentate deloc în forurile de decizie de la nivel național. Cine înțelege nevoile noastre, ale științelor sociale și umaniste, ale universităților comprehensive, și cine reprezintă interesele celorlalte domenii și tipuri de universități în procesul de repartizare a resurselor financiare și în general în procesul de decizie, altele decât ingineria?

Avem două mari universități din București, Universitatea din București și ASE, și multe altele medii sau mici nereprezentate deloc, avem atâtea alte domenii de studii și atâtea alte centre universitare care nu au niciun cuvânt de spus în toate aceste decizii..

Ca să nu credeți că este vreo bătălie pe funcții și că este vorba în final de resurse, în special de fonduri care sunt inechitabil dirijate, iată un scurt exemplu de analiză comparativă. Universitatea din București are aproape 34 de mii de studenți, Politehnica are cam 60% din această cifră, iar Medicina din București cam 35% din câți avem noi, aproape de 3 ori mai puțini. Când vine vorba de bani de la bugetul de stat, însă, Politehnica, cu 60% din numărul nostru de studenți, are 160% din veniturile publice ale UB, iar UMF București, cu 1/3 din numărul nostru de studenți, are o finanțare publică totală aproape identică. Cam la fiecare dintre cele două finanțarea per student este de peste 2,6 ori mai mare decât la UB.

M.A.: Să nu uităm că medicina și ingineria sunt mai costisitoare, din perspectiva școlarizării.

M.P.: Desigur, dar vă ofer două contraargumente: în primul rând, grosul bugetului unei universități este cheltuit pe salarii. Au Medicina sau Politehnica de 2,6 ori mai mulți salariați decât UB? Bineînțeles că nu, nici pe departe. Apoi se va spune că dau banii pe cheltuieli pentru laboratoare; la noi, la UB, Biologia, Chimia, Fizica, Informatica, Geologia au enorm de multe laboratoare, cel puțin la fel de multe ca fiecare dintre cele două universități privilegiate de sistemul de finanțare. Universitățile de medicină nu au conduceri de instituții din domeniul educației, dar au un excelent lobby la nivel național și au reprezentanți de marcă în Parlament și în Guvern care le asigură susținerea. De exemplu, de anul trecut finanțarea rezidenților, care în mod normal sunt stagiari in spitale, unde petrec 90% din activitate, a intrat în bugetul educației și al universităților de medicină. Cum „plăcinta” bugetară a educației este comună, acest lucru a fost un mare avantaj pentru ei și un dezavantaj pentru ceilalți.

Vedeți, problema pe care o reclam eu aici e că, prin decidenții reprezentanți în exclusivitate ai ingineriei sau ai medicinei, se perpetuează subfinanțarea domeniilor din celelalte științe. Iar noi, universitățile comprehensive, care avem foarte mulți studenți la științe sociale sau umaniste, avem un coeficient de finanțare dezechilibrat, în raport cu ingineria sau medicina.

De aceea, am cerut în discuțiile cu Ministerul utilizarea costului real pe student ca bază de calcul în finanțare și justificarea publică a formulei de calcul și a fiecărui coeficient atât pentru finanțarea de bază (pe student) cât și pentru finanțarea suplimentară. Nu am primit un răspuns favorabil.

De asemenea, am trimis în anii trecuți propuneri în scris la CNFIS, dar biroul de decizie din care UB și UBB, cele mai mari universități din România nu fac parte, le-a ignorat, le-a amânat sau le-a respins pe cele mai multe.

M.A.: Apropo de universitățile comprehensive și de felul în care Legea stipulează implicarea lor în procesul de elaborare și decizie a politicilor publice din educație, mai cu seamă cea academică. Actuala situație legislativă nu este deloc favorabilă unei reprezentări echitabile a universităților mari în aceste foruri de decizie. Se va schimba ceva odată cu aplicarea noului cadru legislativ, așa cum ne este el propus de Minister?

M.P.: Totul pornește de la Consiliul Național al Rectorilor și de la Consiliile sau comisiile consultative, aceștia sunt polii de putere din învățământul superior. Din păcate, așa cum citim noua propunere a Legii învățământului superior, se dorește perpetuarea controlului asupra comisiilor consultative și a CNR. În CNR, deși avem împreună 43% dintre toți studenții din România, cele 9 universități din Consorțiul Universitaria sunt reprezentate de 9 rectori din peste 90, adică au sub 10% din voturi. Vă imaginați ce putere avem în a influența politicile educaționale și bunul mers al sistemului de învățământ superior. De aceea am cerut și consultarea Ministerului în tot ceea ce ține de politicile educaționale din învățământul superior și cu consorțiile universitare, nu doar cu CNR. Și aceasta propunere ne-a fost respinsă.

Mai multe pe https://unibuc.ro/marian-preda-rectorul-universitatii-din-bucuresti-interviu-legea-educatiei-nationale-2022/

By

Robert Williams

David William