Discursul procurorului general Alex Florența la prezentarea Raportului de activitate al Ministerului Public pentru anul 2024

Discursul procurorului general Alex Florența la prezentarea Raportului
de activitate al Ministerului Public pentru anul 2024

Ministerul Public este una dintre instituțiile fundamentale ale statului de drept,
având un rol esențial în asigurarea respectării legii, protejarea intereselor generale
ale societății și garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. În
exercitarea concretă a rolului său constituțional, Ministerul Public are obligația de a
proteja ordinea constituțională și de a apăra valorile fundamentale ale democrației
împotriva amenințărilor și presiunilor de orice natură. În această calitate, cu atât mai
mult, instituția are obligația de a interveni în situații de criză sau de încălcare gravă a
drepturilor și libertăților fundamentale, asigurând respectarea principiilor statului de
drept și a separației puterilor în stat.

Organizarea Ministerului Public este fundamentată pe imperativul respectării
stricte a principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic, evidențiind astfel
contribuția esențială a instituției în asigurarea respectării ordinii de drept.
Pornind de la fundamentele prezentate mai sus, anul 2024 a implicat eforturi
susținute în vederea finalizării procesului de adaptare structurală a Ministerului
Public la realitățile și provocările societății moderne, marcând o evoluție esențială în
dinamica organizațională, fapt care a condus la adoptarea unor abordări strategice
orientate către creșterea eficienței și performanței în activitatea desfășurată.

Citeste discurul integral si descarca raportul mai jos.

Discursul procurorului general Alex Florenta la prezentarea Raportului de activitate al Ministerului Public pentru anul 2024

RAPORT BILANT Ministerul Public – 4 martie 2025

 


Discover more from #News247WorldPress

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Discover more from #News247WorldPress

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading